Treceți la conținutul principal

Family guy

Încep cu ceva off-topic: Aţi observat că azi e 20.11.2011?
Nu că ar avea vreo semnificaţie anume, dar mi se pare mai interesantă simetria asta decât 11.11.11 sau 06.06.06, de exemplu. În plus, este o zi unică; celelalte se repetă la fiecare sută de ani. Şi până n-o iau încetinel pe nişte cărări filozofice uşor bătătorite şi, de cele mai multe ori, interminabile, am să trec la ce vroiam, de fapt, să vă împărtăşesc - din nou, după atâta amar de timp.. :)
Se întâmplă ca în familii mărişoare, cum este şi cazul clanului Mîndru, legăturile dintre neamuri să mai pălescă şi să se mai piardă, din diverse cauze socio-spaţio-temporale. (hă?!) Iar când apar oportunităţi de regăsire , acestea vin, de obicei, insoţite şi de o pagubă - gen, o spitalizare.
Anul ăsta am fost pus în mai multe situaţii de genul, chiar şi cu rude mai apropiate. Însă cel mai recent caz este cel al unui unchi de-al meu. Fiind din Galaţi de loc, a trebuit să vină în Iaşi pentru o operaţie. Văzându-ne şi vorbind destul de rar în ultimul timp din cauze menţionate, am considerat că este o ocazie favorabilă de reconectare. Totuşi, deşi se afla de câteva zile în spital, n-am reuşit să ajung la el decât abia astăzi. Chiar de eram conştient că aveam diverse lucruri de pus la punct, am ales să petrec câteva ore alături de el. Şi pot spune că, deşi am ajuns să urăsc spitalele, aveam momente când nu mă simţeam ca într-unul. Cu toate că erau zeci de oameni bolnavi şi necăjiţi în jurul nostru, aceştia reuşeau într-un fel sau altul să zâmbească şi parcă se crea o atmosferă din ce în ce mai optimistă. Şi tind să cred că unchiul meu era responsabil, în mare parte. M-a surprins plăcut faptul că am putut vorbi despre tot felul de vrute şi nevrute, fără vreo urmă de pesimism. Asta mi-a făcut ziua mai bună şi mai unică decât, aparent, este. :)
Sper că puteţi trage nişte foloase din tot ceea ce v-m expus şi să nu aşteptaţi tot felul de pagube ca să vă revedeţi rudele mai mult sau mai puţin depărtate, dar totuşi dragi vouă. La urma urmei, ei/ele vă pot fi cei mai buni prieteni. ;)

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Zi și tu ceva.